Pop&corn

La un moment dat mergeam la dentist de 3 ori pe saptamana. Marti la 6 Vineri la 4 Sambata la 9 apoi saptamana cealalta Luni la 4 Miercuri la 6 Sambata la 10. Cert este ca am avut vreo doua saptamani, cand am ajuns ba la ora incorecta, ba in ziua gresita. Eram tare suparata pe mine. Cum am putut sa uit? Doar mi-am pus si memo in telefon dar uite, am scris gresit si acolo, of ce lipsa de organizare.

Asta am crezut atunci. Dar, vazand aburul de haos in care ma scald, dentista a zis, cu o voce senina: ce bine e cand cineva reuseste sa se rupa asa de tare de prezent si poate sa uite, sa incurce, dea uitarii.

Si s-a aprins beculetul. Da. E minunat sa uiti, sa ignori, sa te pierzi, sa incurci ziua cu ora si sa razi ca ai ajuns cu 3 ore mai devreme sau o zi mai tarziu. Ce minunat! Ce fabulos este cand asa ceva se intampla! Apreciez acum acest sentiment, aceasta stare!

Alaltaseara am fost la Carrefour. La casa am vazut un pachetel de popcorn cu gust de unt, din acela care se face la microunde. L-am cumparat. Eram tare incantata pt ca mi-era pofta de popcorn cu unt de vreo 2 saptamani.

Am ajuns acasa. In timp ce imi descheiam cizmele mi-am dat seama: eu nu am cuptor cu microunde

Si am ras 🙂

Tare 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s