Povesti Muncheneze

Vineri Ioana Vieru m-a certat pentru ca nu am mai scris de mult timp pe blog. Se refera la scris pe bune si nu postat de linkuri si fraze scurte. Mi-a spus sa mai scriu cum e in Munich. Asa ca imi cer scuze catre toti cei care asteapta sa scriu ceva consistent, si eu, ca o mama denaturata a blogului, nu am facut.

Munich – Munchen – Muenchen – Munhen or whatever you want to call it

Pana acum orasul m-a tratat frumos. Oamenii la fel. Bine…mai putin cativa functionari dar asta pentru ca eu sunt dezorganizata si nu ei.

Acum 2 zile am reusit sa insel politia germana. La politia din metrou ma refer. Sistemul e asa: ai bilet de metrou pentru 1 luna, 15 zile, 7 zile si pentru 1 zi, 1 zona, si pentru un anumit numar de statii. Eu am bilet valabil 1 luna. E un abonament care costa 40 de euro, evident cu reducere pentru studenti, ca altfel e mai scump [ in Munchen se pare ca transportul e cel mai scump din toata Germania]. Ideea e ca in fiecare luna, la 1 trebuie sa iti reinoiesti abonamentul. Poti sa il reinoiesti si de pe 27,28,29 in luna anterioara, totul e ca atunci cand incepe o luna noua tu sa fi platit pentru asta. Lucru care l-am facut in noiembrie, decembrie si ianuarie. Dar ieri, pe 4 februarie, m-am urcat in metrou [ 10 minute pana la serviciu] si cum stateam eu asa pe bancheta mi-a venit in cap litera 4 si apoi luna Februarie si nu mi-am dat seama ce vrea sa insemne gandul asta decat 5 sec mai tarziu cand cuvintele “abonament’ si “metrou” au aparut si ele. Inutil sa va povestesc ca pana acum, in aproape 3 luni de zile nu m-a controlat decat o singura data!!

Si stateam eu asa pe bancheta in metrou si mai aveam 2 min pana sa cobor. Ma gandesc: sa nu spui ca mi se intampla si o sa ma controleze. Si cobor. Nu m-a controlat nimeni tot drumul. Rasuflu usurata. Am scapat! La 12 cand am pauza de masa ma duc sa imi refac abonamentul. Si urc scarile sa ies din metrou. La vreo 10 m in fata cativa politisti verificau niste acte. “Ce bine ca am buletinul cu mine”. Scot buletinul. Arat buletinul. Politistul spune: “Ticket please”. Singurele 2 cuvinte pe care speram sa nu le aud. Cred ca m-am albit la fata. Cert e ca IQ ul meu exersat cu lecturi si exercitii gresite la matematica, a dat roade: “L-am aruncat. Nu stiam ca trebuie sa il tin pana ies din statie, la suprafata. Imi pare rau”.  Politistul, un tip turc, zice: “I am sorry.” In fata mea, vedeam numai cifra 40 euro, 40 euro …asta e amenda standard, dar poate ca pentru astia ca mine dau 100.

“Well, you know Sir [asta cred ca i-a incalzit inima] I am a good citizen. Every month I take a 30 days ticket but this month I am leaving so I took a 1 day ticket. Look, I can show you the tickets for Dec and Jan.” El se uita la mine. Stie ca mint. Eu stiu ca el stie ca mint. Dar m-a lasat sa ii arat pe Dec si Jan si mi-a spus sa plec, dupa ce mi-a facut cu ochiul.

Concluzie: politia germana poate fi dusa de nas, insa doar daca vrea ea 🙂

Si continuand seria dezastrelor, saptamana trecut mi s-au stricat castile. Cand am ajuns in Germania mi-am cumparat casti cu microfon ca sa vorbesc cu unii si altii pe internet. Am fost la Saturn si am luat top of the line, Philips headset, 25 euro. Scumpe dar…bune, ma gandeam eu. Iar acum, la o luna si ceva dupa achizitie pot sa zic ca “Made in Germany” e o vorba care nu mai are valoare. Asa ca am dat fugutza si am luat cel mai ieftin microfon – 6 euro care pun pariu ca o sa ma tina pana cand imi apar riduri si la urechi, ca asa am eu noroc.

In alta ordine a dezastrelor, vineri mi s-a intamplat si unul dintre cele mai jenante lucruri din viata mea: mi s-au rupt pantalonii, la serviciu. Unde? …. da…. stiti expresia “roman rupt in fund” nu? Ei cam asa eram eu la ora 4, dupa ce m-am bagat sub birou sa imi testez castile [ca sa vad daca sunt ele stricate sau ceva de la laptopul meu]. Si cum ma aplec eu asa se aude un: scrrrrrrr….shhhh. Ups 😀 Exact ca in filmele cu Stan si Bran. Is my ass getting bigger? Sper sa nu…. cred ca e doar materialul prost. 😀 Ca sa intelegeti magnitudinea problemei, poftim o poza cu fundul meu iesind in afara:

Sper ca aceasta poza sa nu fie folosita de diversi domni in incursiuni cu mana prin pantaloni.

Acum ma gandesc ca e funny ce mi s-a intamplat dar pe moment imi venea sa ma mut sub birou si sa locuiesc acolo. M-am ridicat frumos si am asteptat sa se termine ziua de lucru. Asa ca timp de aproape 2 ore nu m-am miscat de pe scaun.

Cam atat pentru acum… to be continued

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s