Doomsday Seed Vault, Svalbard, Norway

In weekend am vazut pe NatGeoWild un documentar despre o echipa de cercetatori care mergeau prin diverse localitati din Tadjikistan si cautau naut salbatic.
Nautul salbatic era privit ca “Sfantul Graal”, salvarea de la foamete a intregii populatii pamantene. Documentarul mi-a atras atentia asa ca l-am urmarit in totalitate.
Ideea de baza este: culturile vechi de grau, naut, linte, orez etc au fost modificate genetic, “modernizate” pentru a fi mai productive. Insa modificarile genetice ale noilor culturi asigura doar productivitatea insa nu si rezistenta la schimbarile de clima.

Fermierii care au trecut de la vechile culturi la cele imbogatite genetic au cunoscut un progres pentru o scurta perioada de timp, de ordinul a 20-30 de ani. Insa in ultimul deceniu, productivitatea lanurilor modificate genetic a inceput sa scada. Lanurile au devenit o prada usoara.
Cauza: modificarile de clima – temperaturi foarte mari, precipitatii scazute, sol arid si sarat etc.
Culturile moderne trebuie ajutate sa reziste. Insa cum? In mod natural, ele pot dezvolta o rezistenta pe parcursul a sute de ani de selectie naturala, fara interventie umana.
Insa omenirea nu are sute de ani ca sa reziste foametei pana cand o cultura de grau devine mai rezistenta la temperaturi crescute.
Si atunci, scopul cercetatorilor, denumiti si “vanatori de seminte” este de a gasi culturi vechi, nemodificate genetic, care mai pastreaza inca gene care le ajuta sa reziste modificarilor de clima. Si unde pot gasi aceste culturi cand pe tot globul oamenii cultiva doar plante modificate genetic sau soiuri alterate, nerezistente?

In zone aride si neprimitoare, cum e Tadjikistanul.
A fost incredibila cautarea cercetatorilor.
Au umblat zile intregi, prin munti si vai, pana intr-un satuc uitat de lume unde niste tarani fusesera precauti si cultivau, de sute de ani, doar naut din seminte vechi, pastrate din strabuni. Taranii respectivi, neincrezatori in noile metode de a face agricultura, foloseau aceleasi tehnici si aceleasi seminte, ca pe vremea strabunicilor. Nici nu stiu ei ca au asigurat insasi existenta planetei.

Poate parea insignifiant, insa semintele sunt un “aur verde”.
Semintele de naut salbatic, in aces caz, erau foarte rezistente la temperaturi inalte, tolerau sare in sol si lipsa de precipitatii. Satul respectiv era pe un varf de munte unde soarele te prajea efectiv, unde ploua rar iar noaptea era un frig de iti inghetau falcile.
Astfel, daca nautul comestibil si cel salbatic, antic, sunt “alipite” va rezulta o planta cu proprietari nutritive excelente si o rezistenta crescuta la schimbari de clima.

Si nu doar atat. O parte din semintele de naut luate din Tadjikistan au fost duse la Svalbard, in Norvegia, unde un buncar la cativa metri sub gheata, stocheaza de ani buni, comoara genetica a omenirii – seminte de plante comestibile.


La Svalbard, exista o copie, un plan B pentru hranirea omenirii in cazul in care un meteorit sau schimbarile de temperatura afecteaza Pamantul.

Buncarul de la Svalbard a fost deschis in februarie 2008.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s