Totul simplu, Ana Blandiana


O, dac-as fi o lumânare numai,
Sa ma consum treptat
De la un capat spre altul,
Simplu, ca-n aritmeticile
Copiilor…
Capul întâi – ce fericire! –
Mi-ar disparea,
Lumea ar spune:
“Ce fara cap este fata aceasta!”,
Eu as fi uitat totul
Si nimic n-as mai cauta sa-nteleg.
Inima apoi mi s-ar topi,
Si n-as mai iubi,
Si n-as mai urî,
Si nici o suferinta nu m-ar atinge,
Si lumea ar spune:
“Ce fara inima este fata aceasta!”
Si asa mai departe.
Si apoi n-as mai avea nici o dorinta,
Si nici o patima,
Si sângele meu purtator de corabii
S-ar spulbera,
Si mi-ar ramâne numai genunchii uscati,
Tremuratori cu demnitate sau îngenuncheati,
Nimeni nu s-ar mai obosi sa spuna ceva.
În ultima liniste,
Balta de ceara
S-ar raci, pedepsita anume
Pentru toate îngrozitoarele umbre pe care
Lumina ei le-a adus în lume…

Sa traim, zic.
Sa simtim, zic.

Si din simtiri si trairi sa fie in intuneric o lumina si mai mare decat bietul fitil ar putea vreodata sa arda.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s