In copilaria mea nu foarte indepartata termenul de bona era o notiune vaga, indefinita inca. Multa lume incerca sa il inteleaga si existau putine bone pe piata.
La un moment dat gradinitza la care mergeam s-a inchis pentru o saptamana. Asa ca in acea saptamana am fost pasata de la mama la nana mea back and forth. Ambele ma luau la serviciu in timpul zilei. La nana era mai fain pentru ca avea multe foi pe care puteam sa desenez iar colegele ei de birou imi dadeau mereu bomboane. Nana se simtea fericita pentru ca toata lumea credea ca sunt fiica ei si i se servea replica: “Vai dar ce tanara esti si ai deja un copilutz. Sa iti traiasca. Seamana cu tine.” Si ea se bucura pentru ca mereu si-a dorit un copil si mereu si-a dorit sa fie in centrul atentiei.
Atat la mama la serviciu cat si la nana, scuza fata de sef era: “N-am gasit cu cine sa o las. O sa o asez aici pe scaun si o sa stea cuminte pana la sfarsitul programului.”
Si asa faceam. Stateam cuminte pe scaun. Nu prea ma bagam in seama si ziua de munca trecea.
Astazi nu am cheeeeeeeeeeeef !
Astazi as vrea sa ma ia cineva sa ma duca la serviciu la el/ea, sa ma aseze pe un scaun si sa spuna: “Azi n-are chef de munca. O sa o asezam aici pe un scaun pana la sfarsitul programului. E foarte cuminte. Abia daca vorbeste.”

Stiti vorba aia cu vrabia malai viseaza?…..

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s